Liviu

Salutare! ☀#progress

La îndemnul Ralucăi, m-am adunat cumva şi aş vrea să vă fac cunoscută confruntarea mea cu scleroza multiplă, sau mai bine zis să vă invit să parcurgeţi istorisirea a jumătate din viaţa mea de până acum.

Numele meu este Liviu Tofan şi urmez Protocolul Coimbra din ianuarie 2021.

Cu o imunitate precară încă din copilăria timpurie am fost considerat mai mereu un copil problemă sau mă rog, cu probleme. Pentru că până să ajung în clasa I eram mai mereu răcit am fost foarte protejat permanent de familie, de mama în mod special, cum era şi normal, dar şi de câţiva medici apropiaţi din sânul familiei. Traversând cu bine clasele primare, în gimnaziu m-am confruntat cu o traumă majoră prin pierderea mamei răpusă de o boală teribilă, de cancer.

Trecând cu bine ca lider în primii ani de liceu mi-am dat seama că în ultimii ani a apărut o problemă, spre sfâşit când era mai important. Această problemă, veche de prin anii 2000, m-a împiedicat să îmi desfăşor întreaga activitatea aşa cum mi-aş fi dorit, în perioada asta eu mai mereu funcţionând doar la viteză redusă.

Dar hai să nu mai pierd timpul şi să vă povestesc despre ce a fost vorba:

În vara lui 2000 am avut prima problemă, scădere a acuităţii vizuale, care se manifesta printr-o ceaţă care apărea şi dispărea în urma unui efort susţinut sau la o caldură puternică. Am mers la un oftalmolog recomandat care pe moment m-a liniştit, spunându-mi relaxat că suprasolicitarea a apărut datorită faptului că citeam prea mult, atunci fiind în clasa a 11-a. Privind retrospectiv acum, îmi dau seama ca a fost vorba despre o ditamai nevrita optică nediagnosticată. Atunci, eu şi ai mei am înghiţit găluşca. Oftalmologul mi-a prescris o pereche de ochelari care cumva am crezut ca şi-a făcut treaba. Până în toamnă, panica şi ceaţa dispăruseră.

Cum spuneam, această problemă s-a diminuat treptat până în toamnă, dar în februarie 2001, pe un fond de suprasolicitare şi stres în ajun de bacalaureat, cu un sistem imunitar deosebit de slăbit, genunchiul şi glezna de la piciorul stâng mi s-au inflamat puternic, având evidente probleme de locomoţie coroborate cu lipsa totală de echilibru şi în acelaşi timp, din spatele urechii stângi cobora un curent ca un fulger pe braţ, apoi degetele se încleştau, iar în final curentul de descarca în piciorul stâng până în talpă.

Internat fiind la Spitalul Judeţean, la neurologie in Galaţi cu diagnostic de Leuconevraxită cronică, am  urmat un tratament solicitant cu prednison pentru câteva săptamâni spre o lună după care mi-am revenit aproape complet. Vizibil slăbit, stresat şi dezorientat în urma diagnosticului, după externare a urmat pregătirea finală pentru examenul de bacalaureat (erau mai puţin de 2 luni).

La recomandarea medicilor apropiaţi din familia mea am urmat o schemă de întărire a sistemului imunitar cu suplimente alimentare Forever Living (Forever Aloe Vera Gel, Omega 3 şi 9 şi alte vitamine şi minerale), aceste suplimente ajutându-mă enorm în acel moment.

Totuşi, stresul a continuat şi după ce am dat şi trecut cu bine de examenul de bacalaureat. Mă rog, media de 8.50 a examenului final nu mi-a permis să intru la facultatea pe care o doream, atunci admiterea făcându-se doar pe baza notei obţinute la bacalaureat. Am decis cu greu, chiar dacă cei din familie nu au fost cu toţii de acord că eu sunt mai important şi aş avea nevoie de o pauză; în anul următor, cand s-au schimbat condiţiile de admitere, doar cu examen, am intrat primul fără a mă solicita foarte mult.

Revenind puţin, fix după examenul şi admiterea ratată, am plecat împreună cu una dintre mătuşi spre Bucureşti, la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Pentu că atunci, în 2001 şi în Bucureşti, aparatura de diagnostic prin rezonanţă magnetică, era la început, Universitarul nedispunand nici el de una, a urmat un RMN, în privat la Medinst în urma căruia mi-a fost pus din start diagnosticul de Scleroză Multiplă (vara 2001) fără a primi vreo explicaţie avizată. Ghinion, mi-a spus operatorul RMN-ului. Interpretarea RMN-ului era că creierul meu era atunci inflamat / demielinizat aproape integral.

La indicaţia unui ‘mare’ neurolog bucureştean, profesor universitar, iniţiator şi ‘dirijor’ al programelor naţionale,  considerat mult timp un mare ‟Dumnezeuˮ al neurologiei româneşti , şi la intervenţia familiei am intrat într-unul din studii, că aşa erau considerat la început aceste medicamente din programele naţionale, doar studii.

Acest ‟imunosupresorˮ, Betaferon, unul din medicamentele posibilităţi de ‟tratamentˮ, care existau atunci pe piaţă pentru SM nu erau tratamente pentru că nu tratau nimic. Doar menţineau pacientul pe linia de plutire. Rezonabil, au considerat atunci toţi! Însă, în mintea mea existau multe întrebări fără răspuns.

Explicaţia venită chiar de la ‟marele Dumnezeuˮ era scurtă şi foarte seacă fără a fi cumva detaliată; că e o boală complicată, autoimună care înseamnă că sistemul imunitar e prea puternic şi îţi atacă propriul corp, sistemul nervos în mod special.

Nu mă mulţumea deloc această logică. Eu îi răspundeam: Ok….dacă sistemul e aşa puternic, eu de ce sunt în continuu răcit?

Speriat şi debusolat fiind alături de întreaga mea familie, am intrat totuşi în acest studiu cu un grad sporit de prudenţa în octombrie 2001, la 19 ani.

În fine, cu excepţia câtorva recăderi (cam 5, nu foarte majore) am reuşit timp de 10 ani să-mi văd de viaţă la viteza redusă cu controale regulate la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Este foarte interesant că de-a lungul acestor ani mai trebuia să fac câte-un RMN de control, iar rezultatele indicau că inflamarea creierului se reducea până la dispariţie în unele locuri, deşi fizic nu se observa acest lucru iar starea mea fizică era în continua cădere, şi trebuia să depun mai mult efort pentru a face faţă activităţilor mele academice.

Dintr-o conversaţie cu o prietenă de suferinţă, am aflat despre borelioza aka Lyme şi am început să caut mai multe informaţii despre asta pe internet.

Parcurgând toate informaţiile găsite m-am regăsit în multe relatări; am mers la Institutul Clinic Fundeni pentru o analiză specială şi la veterinar pentru o microscopie în câmp întunecat pentru a descoperi ce ‟vietăţiˮ mă parazitează (erau multe) şi deja am crezut că aveam răspunsul căutat de atâţia ani.

Am oprit de urgenţa imunosupresorul, Betaferonul, după aproape 10 ani. Am consultat unul dintre cei doi medici din ţară despre care am aflat că încercau să trateze lyme-ul, pe dna. Dr. Roşca, doctor în ştiinţe medicale, neurochirurg la bază. Mi-am spus că un medic mai potrivit ca dumneaei în cunoaşterea întregului sistem nervos n-ar exista în România.

După o evaluare foarte riguroasă am început schemele de antibiotice în care erau inserate mereu viamine şi minerale. Şi totul a început să se schimbe în bine. Deja oboseala cronică dispăruse, iar sistemul imunitar se refăcea încet. Sau cel puţin asta am crezut.

Asta se întâmpla în 2011. Am continuat tratamentul cu dumneaei timp de câţiva ani.

Până în acel moment activitatea mea profesională era cumva normală însă la început de 2013, pe fondul unor schimbări de job, am suferit o cădere importantă din care nu mi-am revenit complet nici până astăzi (iunie 2022). Pe fond de stres maxim şi de solicitare nervoasă, dacă până acum acuzam o oarecare slăbiciune pe partea stângă, acum efectiv nu puteam să îmi mai mişc piciorul drept, iar mâna dreaptă a început să tremure, nemaiputând ţine un pix (un simptom asemănător cu Parkinson-ul).

Am reuşit să plec de la jobul deosebit de stresant însă am rămas cu anumite sechele (un şchiopătat pe piciorul drept, tremor deranjant pe mâna dreaptă- deja slăbiciunea de pe partea stângă era uitată), la care dna dr Roşca mi-a dat o altă schemă de antibiotic mai puternic care m-a scapat temporar cumva de tremurul mâinii, însă şchiopătatul era încă deranjant.

Acest lucru prezent la finalul lui 2017 când pe fond de sistem imunitar deosebit de slăbit dna dr. mi-a mai prescris un RMN. RMN-ul arăta complet diferit faţă de toate făcute până în acel moment. Comparându-le pe toate dna dr. mi-a spus că sunt complet diferite şi că nu înţelege ce mi se întâmplă. Sau mă rog, cred ca înţelegea. Leziunile apărute erau complet noi. Teoria dumneai era ca aş avea un virus însă mi-a răspuns sincer că ea nu ştie să trateze viruşi. Pe moment nu mi-a prea convenit acest răspuns, dar ulterior l-am apreciat.

În iarna 2018 mi s-a întâmplat ceva cu totul deosebit în sens negativ.

Din cauza unei răceli foarte puternice am rămas aproape imobiliziat nemaiputând să mă susţin pe propriile-mi picioare.

Am luat decizia de a merge la Constanţa, la cel de-al doilea medic din ţară care cunoaşte lyme-ul, la dr-ul Bogdan Cristian Ion, specialist în oxigenară hiberbară.

Acesta, examinându-mi întreg istoricul medical a concluzionat la prima vedere că eu m-am zbătut mai mereu între două diagnostice teribile: mai noua scleroză multiplă şi mai vechea borelioza (lyme) venită cumva pe linie maternă, direct de la mama întrucât toate analizele mele de lyme indicau faptul că eu nu am fost muşcat niciodată de vreo căpuşă.

Şi aşa era, după un set complet de analize (multe pe care nu le făcusem până în acel moment) s-a văzut că pe lângă lyme aş avea şi o serie de viruşi foarte probabil cu care mă născusem care îmi afectau şi mi-au afectat foarte mult sistemul imunitar de-a lungul timpului.

Am început tratamentul, îmbinând şedintele de Oxigenare hiperbară cu  cele de Hipertermie, cu vitaminele pe bază de ierburi, antivirale şi apoi antibiotice puternice. Toate acestea au reuşit să mă ridice cumva în picioare, având totuşi dificultate mare la mers cu lipsa de coordonare şi echilibru. Ştiam atunci că mai am multe de tras până să reuşesc să răzbesc negura. Dar luminiţa era aproape…

Începând cu primăvara lui 2020 mi s-a întâmplat ceva care mi-a schimbat complet viaţa. O serie de evenimente binevenite au dus către a doua mea nastere. Sau mai bine spus după 20 de ani de frustrare, chin şi incertitudini am întâlnit câteva persoane, medici şi terapeuţi care mi-au redat complet aripile retezate din start la 18 ani.

În această perioadă, l-am întâlnit pe dr. Costin Militaru, un tip cu care cumva mă ştiam înainte ca el să devină medic. Surpriza a fost mare când am aflat că nu e orice medic ci unul specializat în terapii de modularea imunităţii. Fix de ce avem nevoie, mi-am spus…Surpriza a fost cu atât mai mare când am aflat ca el este cunoscut la nivel internaţional drept ‟doctorul canabisˮ fiind specializat în terapii bazate pe cannabis medicinal. Deci se poate intui că din 2020 sunt ‘consumator’ fervent de cannabis medicinal, nu?

Aproape în aceeaşi perioadă, primăvara-vara 2020, la recomandarea dr-ului Ion, l-am cunoscut pe dl-ul dr. Floricel Cristea, un medic neurolog ca nimeni altul, complet diferit în abordare de toţi neurologii întâlniţi până atunci. Pe scurt, el este medicul pe care trebuie să-l întâlneşti când te confrunţi cu o problemă neurologică în România. Acesta fără să clipească mi-a vorbit despre vitamina D şi acţiunea ei în afecţiunile autoimune. Mi-a explicat totul despre Protocolul Coimbra despre care auzise că face minuni fără ca el personal să-l practice. El a fost cel care l-a recomandat pe dr-ul Sergio Menendez ca medic de protocol. Şi de acolo a început să iasă soarele şi pe strada mea.

Am avut mai întâi o consultaţie via skype cu dnul dr. Menendez. Am început protocolul pe 10.01.2021 şi după 3 luni când l-am cunoscut personal la Timişoara încă nu aveam niciun fel de rezultat deşi luam doze foarte mari de vit D. Sub atenta lui îndrumare am început să jonglăm cu dozele de vit D până când am ajuns la doza optimă pentru mine adica 60k unităţi, iar rezultatele au început să apară încet, încet. Echilibru şi coordonarea reapăruseră, mintea era mai limpede şi renăscusem spre uimirea tuturor.

La controlul de 1 an de la începutul protocolului, dl. dr. profund impresionat m-a lăudat pentru progresele mele rapide şi m-a asigurat ca în scurt timp voi fi ca nou.

Trebuie să menţionez că începând cu vara lui 2021 am început în mod organizat şi şedinţe de kinetoterapie şi fizioterapie la clinica NOVOKINETIC Bucureşti, deschisă de profesorul Cristian Paraschivescu cu peste 40 de ani de experienţă în recuperare medicală, lucru care, alături de întregul protocol, m-au ajutat foarte mult făcându-mă să renasc.

Astfel, în prezent simţindu-mă ca un nou născut recuperez continuu prin kinetoterapie şi fizioterapie şi reconstruiesc permanent prin intermediul Protocolului Coimbra potenţat constant de uleiul CBD toate acestea reprezentând cheia succesului recuperării mele.

Aş vrea să mulţumesc tuturor care au avut răbdarea parcurgerii întregii mele istorisiri!

Deci, #sepoate!

În final, aş vrea să mai mulţumesc în mod special:

-Ralucăi Dobrescu pentru tot efortul şi dăruirea de care dă dovadă pentru constituirea unei comunităţi în jurul Vitaminei D, în mod special a Protocolului Coimbra;
-întregii echipe de medici şi terapeuţi bine intenţionaţi puţin mai sus enumeraţi;
-familiei mele pentru întreg suportul moral şi nu numai;
-mamei şi bunicii mele care au fost mereu exemple de viaţa în condiţii vitrege.